Totul incepe mereu cu o simpla plimbare,o recreere obisnuita printre blocurile de frig si amortirea sinistra ale fiintei umane.
O culoare pala domnea peisajul inaltat pana la Cer.Singura,insotita doar de grijile sfasietoare,dar si coplesitoarele regrete pe care mi le creez zilnic.Nu mi le pot explica.Fac parte din mine,dar nu le inteleg.Hm...ciudat,nu?
Sa te cuprinda unda neinduratoare a regretului,a amintirii si sa nu stii de ce si-a facut loc in sufletul tau prea plin de trairi contradictorii!Ma mint in fiecare clipa,ca totul e bine,ca am puterea sa remediez orice lucru sau fapta pe care am tratat-o cu indiferenta sau emotie...Simt ca e un blestem!Nu ma pot intoarce in trecut si nu pot schimba detaliile esentiale care m-au ,,ajutat'' sa devin nesemnificativa.Sunt nesemnificativa in lumea asta plina de minciuna si ura pentru ca am stiut intotdeauna sa ,,imi incarc sufletul si constiinta''cu tristetea eterna care nu detine ,,radacini'',si care ma sufoca.
In fine,este 15:20.Alene,trec printre mii si mii de frangmente de viata,depasesc sute de personalitati comune,privesc cele mai felurite pietre(banale pentru unii,semnificative pentru mine)-e eternul meu drum,aproape,tocit Liceu-Acasa...Doamne,un sange haotic,cald imi vajie capul,simt neputinta cum mi se scurge prin vene lent,timp suficient pentru a-si face ,,efectul''.
Trebuie neaparat sa ma detasez de lumea asta ciudata,sa scap in vreun fel,sa uit de indiferenta de ieri si de azi,sa ingrop suferinta.Nu vreau sa ajung acum Acasa,acolo in inima credintei,a haului mut,in camera mea stramta si intunecoasa,dar aici in camera asta se afla cea mai pura dintre lumi,raza sperantei si a gandului tacut,locul acesta mic si ingust detine PERFECTIUNEA.Este locul unde incerc sa ma desprind ,,de realitate'',sa inchid ochii pentru un moment si sa visez...
Insa,acum simt ca am nevoie de cu totul altceva,imi doresc sa cunosc universuri,lumi,carari,sa fiu invaluita de ,,boarea uitarii'',sa-ngan un cuvant al iubirii,al vietii,al meu.Eu caut doar chemarea vietii,a sufletului meu...si fug.Ce caut e spirit,poveste sau val.Eu nu cunosc decat legi si minciuni si locuri reale din ciment,sticla sau scrum.Locuri reci si inguste,din beton si fier,locuri smulse din iad-,,firmituri de oras''.Pana cand voi gasi locul desavarsit,coltul acela desprins de lume va trebui sa las sa se asterne peste mine,,cenusa umana a orasului asta ingrozit de tristete''.
Intr-un tarziu,ajung ACASA.Ma asez ,,imbratisata''de suferinta in fotoliul gandurilor nesfarsite.Incerc sa-mi ,,supun'' ratiunea la un moment de luciditate,pentru a-mi clarifica amintirile.
Ea era in singuratatea aceea adanca,in intunericul abstract din camera ei.Are pe buze zambetul ei copilaros si ciudat,fiind cea mai frumoasa,singura lumina intre toate luminile stinse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu