Amintiri...

             In linistea adanca a noptii acestea pirdute oricum printre lacrimi,la o ora la care lumina stinsa si calda a lunii dainuie doar peste intregul meu trup...In suflet nu mai simt decat o raceala si un gol imens si poate prea multe regrete.Sunt doar observatorul rece,tacut,distant din spatele unor ochi tristi,care continua sa sufere.
Sunt ultimul actor care a parasit scena,dupa incheierea spectacolului si a ramas in spatele cortinei pentru a-si identifica greselile ,,comise'' in fata publicului.E singurul actor,intr-o sala imensa,pustie,ramas in umbra,pierdut printre amintiri....
               De ce imi simt inima batand,cand,de fapt ea sta pe loc si tot ceea ce se intampla in jurul meu ma afecteaza,cand,nu sunt decat nisip in vant ce este purtat de destin fara ca eu sa cunosc directia!Tot ce traiesc:bucurie,tristete ma marcheaza teribil,cu o amprenta adanca,ce se cicatrizeaza in timp fara sa pot interveni... nici macar cu o soapta sau cu un suras.
               Intrebari retorice imi invadeaza in fiecare minut ratiunea,ma simt atat de imobilizata pentru ca nu am cui sa cer raspunsuri!Cine sa ma inteleaga vreodata,cui sa cer ajutor,cand nici eu nu ma pot cunoaste si nici nu-mi pot controla propriile simtiri?
               Cine va putea fi tolerant cu o astfel de persoana,care dintotdeauna a ales ,,singuratatea'',cel mai bun prieten al sau care nu a facut decat sa o ingroape si mai mult in propria-I neputinta.Indiferenta,poate ca acest cuvant ma defineste acum,dupa toate acestea...dar numai eu stiu ce sunt...si in spatele oricarei fiinte umane care incearca sa para puternica se afla introvertire,slabiciune,dar mai presus de toate un TRECUT...Un trecut invadat de amintiri,de trairi,de emotii,de dorinta,de vise de asteptari.Orice trecut este invaluit de ,,boarea uitarii'',fiind realizat doar din clipe speciale.
               Amintiri,imagini vagi,vorbe rostite in vant,regrete,emotii si sentimente interpretabile,uitare iminenta,ca in final sa fie rostit doar:Viata e frumoasa,trebuie doar sa stii sa traiesti!
              Totul a devenit prea trist pentru ca am ramas inca vie,dar istovita de puterea vietii reale.Sunt inca ,,ingropata''in cimitirul amintirilor trecute,victima propriilor mele trairi si emotii care demult m-au facut sa zambesc,sa fiu fericita,acum au reusit sa ma determine sa vars lacrimi pentru bucuriile anilor,,de demult''.

               Tu,lacrima stoarsa din amar,ai zacut atat de mult in abisuri de suflet!Te-ai desprins din tristetea inimii mele si te-ai nascut in lumina ochilor.Inainte sa devii ,,fiinta'' ai reusit sa-mi devii ca a doua inima pentru ca pulsai nebuneste teroarea singuratatii mele.Imi strigai prin vene durerea,vroiai sa te eliberezi,sa am vindeci de singuratate,de uitare,de melancolie.
               Tu,lacrima stoarsa din amar,te prelingi usor pe obrazul meu alb,rece,ce cunoaste durerea noptii de smoala,atunci cand trebuia sa soarba din ,,dulceata somnului''.Cobori incet,hotarata sa nu ,,imbraci'' nicio culoare,in picatura ta,nedefinita,desi in alcatuirea formei tale porti negrul suferintelor.
                Tu,lacrima stoarsa din ocean,diamant al sufletului,farama a propriului meu destin,te eliberez din cripta amintirilor trecute,pentru a ma vindeca de singuratate,melancolie si uitare...