Simt o ura profunda care imi innobileaza sufletul de tinichea...

                Si tipa...plange,se cufunda in durerea fiecarei zile.O zi banala,lipsita de importanta de joi...E atat de trista.Vrea sa tipe,sa-si exteriorizeze sentimentele,dar nu poate,suferinta asta reuseste sa se agate de sufletul ei...de tinichea.
                 Nu e perfecta,stie asta.E o absurditate sa se considere perfecta,pentru ca stie ca se minte.Pana azi,iubea si zambea oricui,capta energia razelor de soare si a zilelor vesele si le raspandea pretutindeni.Astazi,nu mai poate,nu mai vrea.E hotarata,isi doareste atat de mult ca amintirile sa-i poata fi sterse,sa redevina o noua persoana,sa-si uite trecutul si implicit lucrurile frumoase.E sufocata de nesiguranta,incertitudine.
                 O clipa de liniste si se cufunda in melancolia si dramatismul EI caracteristic.Simte licoarea asta ciudata cum ii atinge trupul.E ceva magic,neobisnuit.E curioasa...atinge...e o lacrima.O picatura fina se scurge alene pe obrazul alb,rece,patat de pistrui...Se incapataneaza si nu o indeparteaza!Lasa lacrima sa-i pateze foaia alba,nevinovata.NU SIMTE NIMIC!Incearca sa uite...sa-si indeparteze din memorie si ratiune imaginea lui perfecta.Se contrazice singura.Nimeni nu e perfect!Revine cu fermitate la hotararea ei.

                 Nu mai poate continua si nu mai permite ca tristetea asta sa se adanceasca si mai mult peste sufletul ei de tinichea.E obosita.Are nevoie de un calmant,dar e sigura ca mintea ii joaca feste...e agitata,nehotarata;se simte pierduta alaturi de cei patru pereti.Un sunet ingrozitor ii strabate fulgerator gandurile.Are senzatia ca in inima ei se petrece SCHIMBAREA.O stare generala de rau o cuprinde.Percepe totul:imagini,persoane,obiecte,dar ii este TEAMA de tot.E singura,incepe sa tipe...prea multe amintiri au inceput sa o chinuie,sa o sufoce.
                 Criza aia neinsemnata se remediaza.SPERANTA revine,si odata cu ea si dorinta de viata,pofta zilei de maine.Dar incepe sa urasca.Uraste tot ce inainte IUBEA.Nu intelege!Cum e posibil?
Poate,e o etapa a Transformarii sau un simptom al depresiei.Se simte pierduta,singura,intr-un loc atat de stramt,dar isi aduna vointa si rosteste:,,Totul va fi bine,sper."
                 Disperata,cuprinsa de un sentiment de vinovatie decide sa-si faca ordine in viata,in ganduri,in idei...
Se cufunda iarasi in licoarea aceea necunoscuta de sufletul ei pe care o accepta si care-si prezinta imediat efectul.Ura pentru tot ce inainte iubea,implicit o ura profunda ii innobileaza sufletul de tinichea...