Era o liniste desavarsita.EA era singura care se plimba pe strada ingusta,inhaland aerul rece de Octombrie.In fiecare seara strabate cateva alei pentru a-si inlatura gandul chinuitor care si-l ,,impregnase'' acum cateva zile in minte:,,Viata mea e un joc,care a inceput cu moarte.''Abstractul o caracteriza...asa era si gandul acesta.Ceva nebunesc,infricosator pe care reusea sa-l indeparteze doar cu aerul asta rece si aspru de Octombrie.Isi doreste acum o ploaie ca din ciur,viseaza micile picaturi care-i strabat trupul.Fata ei radiaza de bucurie,pentru ca se ,,hraneste'' cu racoare.A obosit sa priveasca in jur.In fiecare zi strabate strazile pentru a ajunge la serviciu...insa totul e in zadar.Trece intotdeauna pe langa aceleasi constructii dure,inexpresive,reci din beton care o imortalizeaza...ii arunca sageti otravitoare .Sufera,le accepta,se ,,drogheaza'' cu durere...in fiecare zi face asta,in fiecare zi cand infrunta realitatea dura.Insa este ,,stoarsa'' de puteri,a obosit.9 OCTOMBRIE.Isi simte sfarsitul din ce in ce mai aproape.asteapta inevitabilul moment.
Sangele ii acelereaza in vene cu o putere fantastica.Se opreste pe o banca indepartata...calca iarba.Incepe sa planga,durerea o cuprinde,efectul acelor sageti il simte,inhaleaza tristete,nebunie.Insa,dupa cateva lacrimi varsate,adopta o postura ferma,isi sterge obrajii patati de lacrimi si se hotaraste sa mearga acasa.
In noaptea adanca ajunge in fata casei.Deschide usa...o curatenie si o ordine impecabila ingheta totul,iar atmosfera era incarcata de un miros partunzator de ulei de trandafir.Nimic nu o linisteste...nici macar ceaiul din care soarbe cateva picaturi..nimic nu o poate relaxa.Inchide usa.Se aseaza pe canapea.Crede ca ,,efectul nicotinei'' va reusi sa o bina-dispuna.In zadar...
Isi aprinde o tigara si o fumeaza rapid,e tulburata,se simte un pic ametita,dar continua sa fumeze.
Este la parter,in holul central.Incepe sa planga,simte nevoia sa-si descarce nemultumirile,sa se exteriorizeze,insa toate acestea cui sa le spuna?Este singura.Isi cauta umbra din priviri,dar nu mai e nimeni,doar o tabla de sah rasturnata si un ac de pendula infipt precum un pumnal,care oscileaza constant.Cui sa spuna tot ce o doare?In ochii cui sa priveasca?Umbra nu avea niciun chip,umbla bezmetica prin casa aceea imensa,cu ferestre si incaperi inalte,cu usi largi,cu pereti tapetati cu hartie dungata,iar de tavan atarnau candelabre de argint vechi.EA nu era decat o umbra transparenta,fara identitate,un ceva pierdut acum mult timp,ceva insignifiant.
Era propria ei UMBRA.Din mansarda se aud sunete,note muzicale morbide,care i se rasfrangeau in vene.
,,Regretabila Tu.E cu neputinta sa fii altfel,pentru ca tu nu-ti amintesti nimic,nici macar de mine,singurul lucru care te-a facut demult sa zambesti,acum iti repugna.''
Din ochi ii curg necontenit siroaie de lacrimi,si in curand era asezata pe podea plangand in hohote,deplangand atatia ani de care nu-si aminteste nimic,care nu au insemnat nimic pentru EA decat o ,,droaie'' de ore,minute,secunde,in compania unor persoane intotdeauna susceptibile,intr-un final DE UNA SINGURA.
Si-a adunat vointa si urca spre mansarda,acolo unde intalneste pianul alb,plin de praf care ,,zace'' inert pe podea.A uitat pana si el sa functioneze de atata vreme de cand nimeni nu i-a mai atins clapele.Privirea ii este atintita pe fereastra.I se proiecteaza in minte acelasi gand:,,Viata mea e un joc,care a inceput cu moarte.''
Nu poate sa se gandeasca la ideea de a fi uitata.ACCEPTA MOARTEA doar cu conditia sa nu fie uitata.Uitarea o ucide.
S-A SINUCIS.S-a aplecat peste fereastra si a cazut.Vid.Afara e din nou viata,iar aici o lume de alb in care va trai pentru ETERNITATE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu