Trebuie neaparat sa scap in vreun fel,sa uit de nepasarea de peste zi,sa impiedic suferinta.Nu mai pot trai asa,nu mai pot trai in durere si rautate,vreau sa pot reveni in trecut,vreau sa devin iar copilul inocent,care avea sufletul pur si luminos,parca rupt din stralucirea soarelui si care stia ce inseamna doar fericirea si zambetul.Ma simt pierduta,neajutorata,lipsita de putere,de viata,mi-e teama,dar incerc sa descopar ceva,dar oare ce?Idealul meu,speranta,idealuri si idei,dar mai presus de toate locul acela,locul meu.Locul Dintai.
Aceste lucruri ma fascineaza,dau sens vietii mele de prizonier in ghearele sfasietoare ale trecerii timpului.
Incerc sa evadez,sa-mi salvez sufletul din aceasta fortareata a raului,a durerii si a suferintei.De ce nu pot uita de acest cosmar cumplit,in care ma simt lipsita de ajutor,trista,dezorientate,precum in ghearele mortii...imi astept SFARSITUL.Astept inevitabilul moment,confruntarea cu faptele mele savarsite pe pamant.Astept MOARTEA...nu mai imi este teama de acest lucru,sufar destul si regret.Ce clipe dureroase,sfasietoare...timpul mi-a rapit amintirile si sentimentele,acestea se preschimba acum in durere si ura,tristete si singuratate.Doamne,un sange haotic,cald cu o viteza uluitoare imi vajaie capul,simt neputinta cum mi se scurge prin vene...
Vreau sa fiu iar copil sa nu fiu nevoita sa-mi arunc papusa.Am pastrat-o acolo,in coltul acela umbros al camerei mele...
-Imi pare rau ca trebuie sa renunt la tine,papusa,nu-mi mai esti utila!Te reneg,papusa!Timpul tau a trecut...
Am devenit mult prea repede un om matur,am invatat mult prea repede ce inseamna durerea si suferinta.De ce maturitatea s-a instalat atat de repede pe chipul si trupul meu?De ce acum la sfarsit trebuie sa fac socoteala acelor clipe minunate care trebuiau sa ma conduca spre succes...Nu pot intelege unele lucruri acum,nu pot intelege de ce maturitatea preschimba totul in uitare,cum fura cateva momente ale fericirii cerseste cuvinte frumoase si uita sa mai ofera ceva la schimb.Nu vreau sa mai traiesc in acest ,,infern",nu vreau si nu mai permit ca peste mine sa se rasfranga licoarea aceia ciudata,de o nuanta rosiatica care m-a impins mult prea repede spre melancolie...Nu vreau sa mai traiesc in lumea asta ingusta,rece,tacuta.Este o LUME dureroasa din beton si fier,locuri reci,fara suflare,locuri in care ma cuprinde teama si incep sa vars lacrimi grele care se scurg ,,anevoie'' pe obrazul meu alb.
Vreau cu totul altceva,vreau sa pot atinge hotare,sa cunosc universuri si lumi diferite care nu cunosc notiunea timpului,locuri unde exista raze de speranta si palcuri de fericire.ACOLO VREAU SA AJUNG.Doresc sa inlocuiesc uitarea cu un gand al iubirii,al implinirii sperantelor un gand al MEU.Eu nu cunosc nemarginitul si nici secretul nu stiu ce-i,dar dorinta arzatoare zboara-n sufletul meu.Aceasta ma impinge spre culmi noi,necunoscute,drumuri noi de viata lunga,unde totul e lumina,incantare,bucurie.Eu imi caut doar chemarea,cred in sentimente noi,dar nu cred in suferinta si alerg spre visuri noi.
Ce caut e spirit,poveste sau val.Eu nu cunosc decat minciuna,legi,puterea si locuri reale din sticla si ciment.Aceste lucruri ma-nfioara si ma indeamna sa mai caut si sa sper.Astept acel moment in care ma voi reintoarce la viata mea de COPIL PERFECT,ADOLESCENTA care zambea printre filele de poveste si care plangea la finalul trist al fiecarui roman citit pe furis in ascunzatoarea mea secreta din ,,podul casei''.TIMPUL este singurul LUCRU CONCRET care ne leaga si ne dezleaga pentru moment de lumea reala,ne da sansa sa luptam pentru existenta noastra,sa ne salvam de uitare si sa redevenim iar NOI.Regret acum...ma aflu intr-o lunga perioada de meditatie,in care incerc sa-mi dau seama ce am pierdut.
Fiecare dintre noi avem rezervat un bilet la clasa I la trenul vietii.Trenul care nu se opreste niciodata,care primeste calatorii in viteza neavand definitia timpului.Aici toti avem drepturi egale si libertatea de a-si spune propria opinie.Insa nu ma pot compara cu nimeni,sunt MATURUL care dintotdeauna si-a dorit sa atinga PERFECTIUNEA.Am simtit nevoia sa evadez din aceasta calatorie,am vrut sa-mi dovedesc puterea,am vrut sa descopar lumi necunoscute,dar am facut o greseala fatala.Astfel am aruncat biletul de la Clasa I,dar nu REALIZEZ ca ratez unica sansa din viata mea.Dat toate acestea pentru ce?Pentru cateva clipe in alta lume?Poate intr-o lume mai interesanta,diferita de aceasta.Este mult prea greu,nu po intelege.Am gresit deja si trenul vietii nu-mi va oferi a doua sansa,sansa de a deveni o persoana importanta in aceasta lume dura.
Sunt ore,clipe si ani de amintiri uimitoare care ma leaga de acest loc incredibil.Asa il simt acum,in aceste momente,il simt ca un loc,poate,numai al MEU.Nu am mai fost aici de atata timp...Privirea mea fulgeratoare sorbea acest loc,si ma intreba in nenumarate randuri unde l-am lasat.Buzele mele au rostit de mii de ori acest cuvant,doar eu il uitasem,nu-l mai cunosteam,toate acestea pana la ora aceasta,ora de azi.In inima mea cresc aripi de ingeri,ce bat mult prea intens,trezesc noi sentimente uitate de mult intr-un colt ascuns al sufletului meu.Coltul acela revine cu trairi noi,care ma emotioneaza puternic.Sufletul imi tresalta de fericire,dar oare de ce?Oare pentru ca am redevenit copil,am ajuns in lumea mea,lumea aceasta magica in care nu aveam nicio limita,nu cunosteam suferinta,iar fiecare dorinta imi era desprinsa din carti,fiindu-mi pe loc indeplinita.Astept sa revad acel loc,sa-l aud,sa-l privesc...
Este o mica biblioteca din orasul meu,o oaza de speranta...Asa am reusit sa evadez din fortareata suferintei si sa redevin iar copil.Ratacesc printre rafurile pline cu carti,ma plimb prin acest tunel al sperantei,prin castelul efemer al copilariei.Odata eschise portile bibliotecii redevin iar copil,revin in trecut si spulbar suferinta.Aici,in acest labirint plin de manuscrise vechi si tacute sufletul meu vibreaza adanc,conducandu-ma in lumea visului si a implinirii sperantelor...NU VOI DEVENI NICIODATA MATURUL RESPONSABIL,DEOARECE VREAU SA TREC PRIN VIATA ASTA CA PRINTR-UN MONTAGNE RUSSE.Cartile sunt prietenii mei,care nu ma vor parasi nicodata;sunt adevarate personalitati desprinse din cuvinte,care iarta usor si care nu stiu ce inseamna suferinta,lacrima si durerea.
Petreceam ore intregi in acest spatiu mirific inzestrat cu o putere,,benefica''.Ma refugiam aici,de cate ori simteam nevoia si incepeam sa plang cu lacrimi stoarse din mare,diamante ale sufletului meu atunci cand trebuia sa revin in lumea dura in care traim cu totii.Aici gaseam pacea necesara pentru a-mi descatusa sufletul de sentimentele ,,nocive'' care ma cuprindeau in lumea cealalta.
Nu pot intelege de ce gasesc atat de usor un loc in care sunt fericita,un loc unde sunt inteleasa si nedreptatita si de ce oare trebuie sa plec din el atat de repede,sa-l parasesc.Le dovedesc ,,prietenilor'' mei inca o data falsa mea identitate.Timpul ma atrage ca un magnet spre lumea aceea diferita,rece,tacuta,care nu exprima nimic,care ofera doar sentimente crude...TIMPUL isi pune amprenta dureroasa asupra mea,ma ia iar prizoniera acelei ,,lumi de tinichea'',fara nicio valoare,fara nicio putere de exprimare.
Un suflet de vise si idei semete,o speranta efemera in drumuri se avanta,insa doar licarirea aceia marunta de lumina se observa adanc in sufletul meu...am fost un copil...
Si azi imi aduc aminte tot,intr-un treacat nebun,caci eu fug si incerc sa ma indepartez de tristete,de ceata si frig.Oricum totul a devenit o ruina,intreaga cldire a fost ,,ciupita'' de timp,de vanturi si ploi neincetate.TRAIESC...traiesc din nou cu speranta in suflet ca-ntr-o zi voi pleca din acest infern cu sufletul spre Cer.Acolo voi fi fericita deoarece in existenta mea pe pamant nu am facut decat sa incerc sa ma eliberez din ghearele TIMPULUI.Mai traies cateva clipe pana cand sufletul meu se va ridica la Cer,acolo unde va ocupa Locul Dintai,alaturi de ingeri...
Si azi inima imi ticaie,am uitat unde sunt,ce sunt de fapt,ma simt ca facuta din tinichea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu