Amân şi ignor. Uit şi fug.
Am auzit ca speranta moare ultima si vorbele astea rasuna undeva in subconstientul meu sau chiar daca nu o fac tot raman undeva ascunse.Am invatat ca trebuie sa fiu puternica,pentru ca stiu ca lucrurile se vor schimba!Poate că e furtună acum, dar nu poate să plouă la nesfârşit!Cu toate astea e dificil sa suporti suferinta stiind ca daca vrei sa calatoresti in trecut sau in viitor e ca si cum ai sapa o groapa in pamant si ai lasa ca focul de dedesubt sa-ti incedieze prezentul.
Am înţeles că nu totul poate fi planificat, că neprevăzutul are un farmec aparte pe care visătorii îl înţeleg şi îl savurează în tăcere, cu ochii hoinărind imagini ale sufletului, nu ale minţii.
E iarna...Desi imi e greu sa vorbesc si-mi caut inspiratia ascunsa printre lacrimi si frig,vocea din interiorul meu ma roaga sa continui.Ma indeamna sa tastez sentimente ,,preschimbate'' in cuvinte,sa-mi exteriorizez tristetea si sa continui sa lupt!
Ninsoare...e atat de perfecta pentru ca reuseste sa inghete totul,sentimentele mele de tristete si dezamagire ,,amortesc''si zac tacute pe podeaua camerei mele.Recunosc.Ma imiedic de ele,le privesc,reusesc sa imi adun forta necesara pentru a pasi in continuare si astfel las in urma amintiri care m-au facut sa zambesc,dar care acum e necesar sa le uit.Sangele cald,haotic care-mi mangaie venele este ,,solidificat'' de un frig,un frig care reuseste sa nu imi raceasca trupul,ci impietreste inima,lasand-o sa pluteasca pe imensitatea alba de zapada.
Zapada imi inunda intreaga fiinta ca o furtuna de sentimente.Devin confuza si nu inteleg ce se intampla,astfel incat nu reusesc sa ma bucur de evenimentele pozitive si intamplarile extraordinare ce se desfasoara.Ma las patrunsa de amintiri,devin nostalgica,sensibila,reusind sa imbratisez tacerea misterioasa si linistea singuratatii asemeni drumului fulgului de nea.Racorea zileleor de iarna ma apasa,imi ,,sageteaza'' trupul,ma simt din ce in ce mai slabita si rece,ca si cum ar ninge torential asupra mea.Neaua se adaposteste peste sentimente,emotii,memorii,sperante,zambete,inghetandu-le pana in adancuri;imi controleaza pulsul prea accelerat ,dar de fapt il stopeaza pana il opreste.Gheata ma apara de vant,iar zapada imi mangaie ranile dorind parca sa ma consoleze.
Reusesc sa-ti zaresc privirea.Intreaga ta fiinta este acoperita de ,,cristale albe'',ochii tai albastri lucesc incet si privesc in ,,gol'',insetati de dorinta de cunoastere.Te observ din departare.Desi e iarna,chipul tau imi creeaza un sentiment de liniste,reusesti sa-mi controlezi emotiile,chiar daca nu cunosti adevarul si poate nu-l vei afla niciodata.Articolul se transforma intr-o pagina de jurnal,dar am nevoie sa se intample asta!Poate ca e timpul ca totul sa se sfarseasa,amintirea ta sa nu mai domine prezentul,iar eu sa incep sa uit imaginea fiintei tale.Poate ca ultima farama de speranta a inghetat si s-a pierdut,insa raman nostalgica,cu privirea indreptata pe fereastra,privind dansul fulgilor de nea,lasand in urma amintiri care nu vor sa dispara fara o hotarare concreta.Insa aceasta hotarare este greu de ales! Sa continui sa lupt si sa sper sau sa uit?Imi plac zilele reci,cenusii de iarna.Astfel de zile imi permit sa savurez o autentica stare de melancolie.
Niciun raspuns nu se naste,decat atunci cand nimeni nu mai are nevoie de el,iar intrebarea care-l asteapta... a murit!M-am săturat, m-am săturat de faptul că lucrurile nu merg niciodată strict în direcția pe care o vreau eu. M-am săturat să nu știu nimic despre mine și despre ceilalți, așa că prefer să uit și să mă întorc printre sertarele mele ticsite cu amintiri.
E iarna,cand stropi de frig cad peste mine,imbratisandu-mi intraga fiinta!
E iarna...Desi imi e greu sa vorbesc si-mi caut inspiratia ascunsa printre lacrimi si frig,vocea din interiorul meu ma roaga sa continui.Ma indeamna sa tastez sentimente ,,preschimbate'' in cuvinte,sa-mi exteriorizez tristetea si sa continui sa lupt!
Zapada imi inunda intreaga fiinta ca o furtuna de sentimente.Devin confuza si nu inteleg ce se intampla,astfel incat nu reusesc sa ma bucur de evenimentele pozitive si intamplarile extraordinare ce se desfasoara.Ma las patrunsa de amintiri,devin nostalgica,sensibila,reusind sa imbratisez tacerea misterioasa si linistea singuratatii asemeni drumului fulgului de nea.Racorea zileleor de iarna ma apasa,imi ,,sageteaza'' trupul,ma simt din ce in ce mai slabita si rece,ca si cum ar ninge torential asupra mea.Neaua se adaposteste peste sentimente,emotii,memorii,sperante,zambete,inghetandu-le pana in adancuri;imi controleaza pulsul prea accelerat ,dar de fapt il stopeaza pana il opreste.Gheata ma apara de vant,iar zapada imi mangaie ranile dorind parca sa ma consoleze.
Reusesc sa-ti zaresc privirea.Intreaga ta fiinta este acoperita de ,,cristale albe'',ochii tai albastri lucesc incet si privesc in ,,gol'',insetati de dorinta de cunoastere.Te observ din departare.Desi e iarna,chipul tau imi creeaza un sentiment de liniste,reusesti sa-mi controlezi emotiile,chiar daca nu cunosti adevarul si poate nu-l vei afla niciodata.Articolul se transforma intr-o pagina de jurnal,dar am nevoie sa se intample asta!Poate ca e timpul ca totul sa se sfarseasa,amintirea ta sa nu mai domine prezentul,iar eu sa incep sa uit imaginea fiintei tale.Poate ca ultima farama de speranta a inghetat si s-a pierdut,insa raman nostalgica,cu privirea indreptata pe fereastra,privind dansul fulgilor de nea,lasand in urma amintiri care nu vor sa dispara fara o hotarare concreta.Insa aceasta hotarare este greu de ales! Sa continui sa lupt si sa sper sau sa uit?Imi plac zilele reci,cenusii de iarna.Astfel de zile imi permit sa savurez o autentica stare de melancolie.
Niciun raspuns nu se naste,decat atunci cand nimeni nu mai are nevoie de el,iar intrebarea care-l asteapta... a murit!M-am săturat, m-am săturat de faptul că lucrurile nu merg niciodată strict în direcția pe care o vreau eu. M-am săturat să nu știu nimic despre mine și despre ceilalți, așa că prefer să uit și să mă întorc printre sertarele mele ticsite cu amintiri.
E iarna,cand stropi de frig cad peste mine,imbratisandu-mi intraga fiinta!
