Pur si simplu eu!

         Sunt pur si simplu eu!Nu pretind nimic de la nimeni.

Insa,cand vine noaptea si intunericul ma inchide intr-un imens cufar al singuratatii,mastile mele cad pe suprafata  podelei,lovindu-se una de alta.In intuneric,cu totii suntem la fel:fapturi calde,sensibile,inocente sub figura luminoasa si rece a lunii,care ne fixeaza indiferent de cine suntem sau de ce facem in timpul zilei.Cine suntem sau cine pretindem ca suntem?Suntem atât de murdari de minciună, ființa noastră este atât de obosită de praful cu care se acoperă zi de zi, încât am uitat cine suntem. Nu mai știm. Este posibil asa ceva? Trăim prea mult amăgindu-ne, sperând, multumindu-ne cu speranta unor vise de neatins, inimaginabil de îndepărtate de noi, si dorim mereu altceva - altceva care să continue să ne-o hrănească, mereu altceva pentru că nu este niciodată lucrul potrivit. Suntem ,,bolnavi''. De vise. Ne-am rătăcit si am uitat ce vrem cu adevărat...Devenim dependenti de lucruri, de oameni, de situatii pe care nici nu ni le dorim măcar, dar de care avem, cumva nevoie.Suntem dependenti de vise.Viata ar fi prea cenusie,prea stearsa fara ele-fara vise.
            Cateodata...
            Sunt cateodata trista,cateodata vesela.Sunt clipe, nesfarsite parca,in care zambesc constant si sunt fericita si nopti in care obrajii sunt patati de lacrimi.Cateodata port surasul in vene,in piele,eman o stare perfecta de bucurie si buna dispozitie,insa vin uneori momente in care  si un simplu cuvant, un fapt, poate darama intreg castelul de zambete. Cateodata visele imi par aproape, sunt  optimista iar cateodata imi pierd orice speranta. E atat de mica distanta dintre “posibil” si “imposibil”!
Recunosc.Sunt uneori atat de puternica,icat simt ca pot face orice,ca nimic nu este irealizabil;si alteori sunt prea dezamagita,prea fara,,speranta''.Sunt agitata, sunt sensibila, sunt nelinistita, imi doresc sa stiu prea multe lucruri.Sunt curioasa, foarte curioasa, as planui fiecare minut din viitor.
Uneori sunt geloasa,grabita,egoista,incapatanata,ma incurc singura printre zeci de ganduri.Imi doresc mereu sa pot citi gandurile oamenilor,sa nu fiu mintita,sa fiu mereu puternica!Insa uneori obosesc.Ma obosesc lucrurile ce imi par imposibile,zilele triste si intunecate,in care ma simt singura.Ma obosesc zilele care trec fara sa se intample nimic special;le urasc si imi doresc sa incerce sa se ascunda  si sa nu ma mai faca sa sufar.Constat ca sunt prea multe stari si prea multe sentimente ce-mi invadeaza intreaga fiinta!
Uneori sunt sincera si deschisa, alteori ma inchid in mine si ma mint.Ma mint ca totul merge bine,ca eu sunt bine...Ma mint si ma ascund de ceea ce ar trebui sa infrunt!Mi-e teama,dar acest moment trece,imi revin,respir aerul rece ce mi se instaleaza in gat,si nu uit sa zambesc!Reusec sa depasesc aceste perioade nefericite in care nu imi inteleg reactiile.Eu sunt  singura care isi incurca drumul! Pentru ca asa cum il pierd, asa il si regasesc.
Uneori am prea multa incredere, alteori nici macar in mine.Cateodata am nevoie de linsite,alteori de cea mai buna prietena care sa ma asculte sau de multa lume in jurul meu.Uneori sunt hotarata si stiu exact incotro sa ma indrept. Alteori sunt debusolata, ma ratacesc, ma pierd de tot. Alteori ma cuprinde teama si simt ca nu mai pot sa lupt, sa iubesc, sa iert si ma opresc, ma inchid in mine si plang ...
                   Sunt asa cum sunt, sunt cate putin din toate. Nu sunt perfecta dar tot ce fac, fac pentru ca cei din jurul meu sa fie fericiti, sa ii vad zambind mereu. Mi-e uneori deajuns zambetul lor pentru a fi si eu fericita. Uneori ma gandesc mai mult la binele lor decat la al meu. Uneori imi doresc atat de mult sa fie totul bine, incat exagerez si dau gres si fara sa vreau poate ca ii supar pe cei pe care ii iubesc. Uneori fac lucrurile pentru ca trebuie si nu pentru ca imi doresc. Cateodata ma satur sa fiu eu cea mai buna, cea mai intelegatoare, sa dau tot si sa nu primesc nimic, dar nu pot fi altcumva ... oricat asa incerca ...

Nu! Nu sunt perfecta ... am si calitati, am si defecte ... 

Sunt pur si simplu eu! Nimic mai mult!

                                             "Gandurile senine ma fac fericita, dar – vai! – cat de repede recad in griji obsedante, care-mi strica tot cheful! Dupa care imi amintesc vreun moment de furie, si atunci incep din nou sa ma enervez si sa ma umplu de amaraciune; apoi mintea mea decide ca a sosit momentul sa-si planga de mila, si imediat se instaleaza un sentiment de singuratate. Pana la urma, suntem toti ceea ce gandim. Cealalta problema pe care o genereaza constantele hoinareli ale mintii e faptul ca ajungi sa nu fii niciodata cu adevarat acolo unde esti, faci mereu sapaturi in trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ti se intampla foarte rar sa zabovesti in prezent." (Mananca, Roaga-te, Iubeste - Elizabeth Glibert )

Amân şi ignor. Uit şi fug...

            Vreau să cred din toată inima că totul va fi bine, că eu voi fi bine; dar nu mai am vlagă în mine. Respir doar ca să trăiesc şi zilele nu ştiu cum zboară. Somnul încerc să-l prelungesc cât pot de mult doar să nu mă trezesc şi să dau piept cu gândurile şi sentimentele din mine. 
Amân şi ignor. Uit şi fug.

Am auzit ca speranta moare ultima si vorbele astea rasuna undeva in subconstientul meu sau chiar daca nu o fac tot raman undeva ascunse.Am invatat ca trebuie sa fiu puternica,pentru ca stiu ca lucrurile se vor schimba!Poate că e furtună acum, dar nu poate să plouă la nesfârşit!Cu toate astea e dificil sa suporti suferinta stiind ca daca vrei sa calatoresti in trecut sau in viitor e ca si cum ai sapa o groapa in pamant si ai lasa ca focul de dedesubt sa-ti incedieze prezentul.

           Am înţeles că nu totul poate fi planificat, că neprevăzutul are un farmec aparte pe care visătorii îl înţeleg şi îl savurează în tăcere, cu ochii hoinărind imagini ale sufletului, nu ale minţii.
E iarna...Desi imi e greu sa vorbesc si-mi caut inspiratia ascunsa printre lacrimi si frig,vocea din interiorul meu ma roaga sa continui.Ma indeamna sa tastez sentimente ,,preschimbate'' in cuvinte,sa-mi exteriorizez tristetea si sa continui sa lupt!

            Ninsoare...e atat de perfecta pentru ca reuseste sa inghete totul,sentimentele mele de tristete  si dezamagire ,,amortesc''si zac tacute pe podeaua camerei mele.Recunosc.Ma imiedic de ele,le privesc,reusesc sa imi adun forta necesara pentru a pasi in continuare si astfel las in urma amintiri care m-au facut sa zambesc,dar care acum e necesar sa le uit.Sangele cald,haotic care-mi mangaie venele este ,,solidificat'' de un frig,un frig care reuseste sa nu imi raceasca trupul,ci impietreste inima,lasand-o sa pluteasca pe imensitatea alba de zapada.
             Zapada imi inunda intreaga fiinta ca o furtuna de sentimente.Devin confuza si nu inteleg ce se intampla,astfel incat nu reusesc sa ma bucur de evenimentele pozitive si intamplarile extraordinare ce se desfasoara.Ma las patrunsa de amintiri,devin nostalgica,sensibila,reusind sa imbratisez tacerea misterioasa si linistea singuratatii asemeni drumului fulgului de nea.Racorea zileleor de iarna ma apasa,imi ,,sageteaza'' trupul,ma simt din ce in ce mai slabita si rece,ca si cum ar ninge torential asupra mea.Neaua se adaposteste peste sentimente,emotii,memorii,sperante,zambete,inghetandu-le pana in adancuri;imi controleaza pulsul prea accelerat ,dar de fapt il stopeaza pana il opreste.Gheata ma apara de vant,iar zapada imi mangaie ranile dorind parca sa ma consoleze.
            Reusesc sa-ti zaresc privirea.Intreaga ta fiinta este acoperita de ,,cristale albe'',ochii tai albastri lucesc incet si privesc in ,,gol'',insetati de dorinta de cunoastere.Te observ din departare.Desi e iarna,chipul tau imi creeaza un sentiment de liniste,reusesti sa-mi controlezi emotiile,chiar daca nu cunosti adevarul si poate nu-l vei afla niciodata.Articolul se transforma intr-o pagina de jurnal,dar am nevoie sa se intample asta!Poate ca e timpul ca totul sa se sfarseasa,amintirea ta sa nu mai domine prezentul,iar eu sa incep sa uit imaginea fiintei tale.Poate ca ultima farama de speranta a inghetat si s-a pierdut,insa raman nostalgica,cu privirea indreptata pe fereastra,privind dansul fulgilor de nea,lasand in urma amintiri care nu vor sa dispara fara o hotarare concreta.Insa aceasta hotarare este greu de ales! Sa continui sa lupt si sa sper sau sa uit?Imi plac zilele reci,cenusii de iarna.Astfel de zile imi permit sa savurez o autentica stare de melancolie. 
              Niciun raspuns nu se naste,decat atunci cand nimeni nu  mai are nevoie de el,iar intrebarea care-l asteapta... a murit!M-am săturat, m-am săturat de faptul că lucrurile nu merg niciodată strict în direcția pe care o vreau eu. M-am săturat să nu știu nimic despre mine și despre ceilalți, așa că prefer să uit și să mă întorc printre sertarele mele ticsite cu amintiri.
                     E iarna,cand stropi de frig cad peste mine,imbratisandu-mi intraga fiinta!  

Iubire,inger cu aripile smulse de nebuni...

           Totul pare identic.Si ieri,ca azi,la fel ca maine.Se repeta.Rutina...Ce se schimba?Doar timpul.Sau nici el.Desi trece,mereu in aceiasi directie:inainte!Sau doar asa pare.Nimeni nu-l poate intoarce sau opri.Nimeni nu-l poate intelege.N-are legi!Nu se supune!El e timpul-eternul dusman si aliat al tuturor.Nu sta in loc niciodata chiar daca uneori asa pare.Aparente inselatoare!

            Gandurile nu au somn.Ma intreb de ce le permit sa stea inca acolo,in minte,in intreaga mea fiinta.De cand am zarit chipul tau perfect prin ceata aceea absoluta ce imi invaluia privirea,in interiorul meu s-a nascut o debandada de nedescris.La tot pasul ma impiedic de sentimente sfaramate.Franturi de zambete se catara pe peretii creponati,albastri,reci si tacuti,incercand din rasputeri sa gaseasca iesirea.Pagini rupte de fericire sunt imprastiate pretutindeni.Scrumierele sunt pline de fragmente de emotii si amintiri din care mi-am ,,hranit'' sufletul cu sete.Ma intreb cum de le-am lasat atata timp sa locuiasca acolo si nici macar nu si-au platit chiria.

Am nevoie... Stiu,de o clipa de singuratate si liniste absoluta.As vrea ca toate ideile,gandurile si ,,vocile'' din mintea mea sa taca.Vreau sa fiu invaluita de mireasma intunecata a noptii,sa simt umbrele cum imi imbratiseaza trupul;pentru ca niciodata nu ma voi teme de umbre:ele arata doar ca exista lumina in apropiere.
            Calatoria asta iminenta cu trenul a maturizat-o brusc.Poate ca inca nu a constientizat urmarile rapide si efectele dureroase care au pus stapanire pe imaginatia ei plina de sentimente contradictorii acum.E confuza.Penduleaza intre stari si amintiri care inca o ,,bantuie'' si o determina sa fie indecisa.A obosit!Poate din cauza asta se va opri sa alerge dupa fericire!E hotarata!Vrea sa se schimbe! Nu vrea sa mai sufere,pentru ca nu mai poate!Are nevoie de un strop de luciditate si precizie pentru a-si crea o noua strategie.Nu e hotarata sa uite imaginea lui;pe care nu a avut ocazia sa il cunoasca.Vrea doar sa devina un pic mai matura decat e.Sa nu mai sufere din lucruri banale.

              Statea stinghera,intr-un colt ticsit de suferinta al compartimentului care trebuia sa o duca la destinatie:inapoi in orasul plin de griji si responsabilitati.Privea cum picaturile de ploaie tresar nedumerite pe fereastra,in intunericul adanc.Nu se putea concentra la nimic,nici macar la un nesemnificatif joc de carti.Era nedumerita.Nu reusea sa inteleaga daca visa sau plutea in realitatea dura.Aerul rece ce patrundea prin geamul intredeschis i se juca prin par,vrand parca sa o consoleze.Privea absenta in jur.Se simtea detasata,aproape imateriala.Ceilalti calatori traversau culoarul intr-un ritm alert,cu umbrele strident colorate care-i sagetau privirea.Poate fugeau de ploaie( care nici macar nu ii atingeau ),sau doar de ei insisi.Ea era imobilizata de o putere misterioasa pe scaunul de langa fereastra,incremenita ca o statuie.Parca toate simturile fizice ii erau amortite,transferate in plan emotional.
               Incerca sa se ascunda de realitate,sa traga cortina in fata fiintei sale,insa amestecul de lacrimi si ploaie de pe obraz,care ii mangaia fata in continuu,precum o cascada,abia daca-l simtea ca pe o furnicatura.Priveste cerul cu ochii rosii,care au plans suferinta ei eterna;isi ridica ochii catre norii plumburii.Parca toata greutatea lor atarna pe umerii ei.Durerea lor o invada prin toti porii fiintei sale.Era asemenea ploii,sufletul ei geaman.
               Chiar daca e trista nu uita sa-si adune vointa si sa-si aminteasca ca:Viata trebuie traita!Trebuie sa priveasca mai departe de aparente:sa iubeasca si sa fie iubita.Sa isi ceara scuze atunci cand greseste si sa ierte atunci cand ii este gresit.Sa nu aiba regrete.
RAZI!DANSEAZA!DISTREAZA-TE.Pentru ca traim doar o viata.Si la final iti vei da seama pur si simplu ca nu mai e timp.


P.S.         In concluzie:
              -Voi ruga timpul sa ma ierte,pentru ca nu am facut altceva decat sa-l pierd.Vom servi impreuna o cafea si la nevoie ii voi adauga somnifere in ea.Va adormi usor si ii voi sufla peste gene cu praf de dorinte.In zadar.Chiar si-n vis,o sa-si intinda falnic aripile,si-o sa zboare spre neant.O sa ma paraseasca cu nepasare.
               Astazi,o sa plec.O sa fug mancand pamantul.O sa fug de mine,de tine,de gandurile mele stupide care se invart aiurea prin minte.O sa fug de ,,nenorocitul'' de parfum care imi lasa amprente pe suflet cu degetele-i aromate.O sa-mi cumpar o umbrela sa ma protejeze de ploaia acida a miresmelor tale.

             Si stiu ca, in cele din urma, voi reusi!

Daca pleci maine...

           In urma ta a ramas doar ploaia,poate acolo se afla inima mea sau doar traiesc cu speranta asta.Pasii mei,intreaga mea fiinta alearga in penumbra noptii,se scalda in baltoace mari de apa,hainele ii sunt ude,lipite de corpul ei subtire,lipsit de vlaga,a uitat cine e,ce isi doreste acum,dar e libera si mai presus de toate e fericita!
           Ploaia a reusit sa ii acopere lacrimile,a sbulberat intr-o clipa chipul lui perfect,s-a asternut incet peste ochii lui calzi,albastri,ce reuseau sa o linisteasca in serile reci ale lunii decembrie;amintirile petrecute impreuna au fost clipele de pe scena unui vis realizat in intregime de imaginatia ei desavarsita,fiinta iubita neintelegandu-i pe deplin inima si sentimentele,poate din cauza timpului scurt pe care l-au petrecut: ,,ca prieteni''.
            Cerul canta acum durerea singuratatii ei eterne exprimandu-si tristetea prin lacrimi ce cad peste intregul trup alb,scaldat intr-o posibila speranta:''Numai in ploaie ma mai simt cu adevarat,Acasa!''La 4 dimineata,dupa ce a hotarat sa plece fara nici macar sa lase un bilet, in urma sa, fiintei pe care a iubit-o o perioada de timp,nu ramasese in spatele usilor si ferestrelor inchise,decat sufletul adormit a unei tinere incarcate de iubire,de o forta cuprinsa in proprile ganduri,care luase o hotarare fulgeratoare,potrivita intregului cadru:,,puterea si vointa de a fi uitat!''

             Varsase lacrimi in zadar si obosise,incat tot ce-si dorea era efectul rapid al pastilelor de somn pe care le inghitise.
Gandurile ii erau ascultate de o Fiinta Suprema astfel incat EA se agata cu inversunare de ultimele fire de somn,ca sa nu fie nevoita sa infrunte realitatea unei noi dimineti incarcate de presimtiri sumbre,inceputul unei noi zile in care urma schimbarea:Crearea unei noi personalitati ,contradictorie celei din trecut! 
              Azi am hotatrat!Voi face curat in sufletul meu,voi arunca pe fereastra toate pozele si amintirile care s-au nascut in trecutul meu alaturi de tine!Sunt hotarata sa traiesc fiecare clipa,ca si cum ar fi ultima fara prezenta constanta a ,,fantomei'' chipului tau langa mine.Imi va fi bine asa!Voi continua sa alerg dupa idealuri marete,le voi indeplini,imi voi construi un viitor aproape,,perfect''(pentru ca nimeni sau nimic in lumea aceasta nu e asa),iar TU nu vei avea decat sa tipi,sa suferi ,sa urli,sa zbieri pentru a te putea intoarce la o lume in care sa fii doar tu mai fericit!
               Inainte sa te intorci in camera asta invadata de carti,de mine de creion si foi ,,patate''de gandurile mele,aminteste-ti ca ai gresit si nu vei avea permisul de intrare in universul cladit de mine decat dupa ce voi vedea pe buzele tale sangerii :dulcea iertare.
P.S.      Intoarce-te pentru ultima data si ia-ti lucrurile care iti apartin:cd-urile,servieta neagra de piele,cana de cafea cu lapte,dar mai presus de toate cuvintele-aruncate.
            Ia-ti si poza de pe masa,pasii tai pierduti prin casa.
            Ciudat ca nu imi pasa,daca pleci maine...

Inghet timpul pentru o schimbare

          Timp fara ceas,minute ce alearga cu nesimtire,secunde puternice si intepenite,care sunt invaluite de o ameteala densa dar totusi precisa.Controverse complicate,ganduri neimblanzite tipand ascutit tristetea profunda a inimii mele si cantand la unison,o adevarata nebunie.
          Deja totul a luat-o razna.Realul se preschimba in ireal,ciudatul se preface in obisnuita monotonie acuta,iar focul ce ardea in interiorul creierului ajunge la floarea plapanda cu petale sangerii,pictate ca intr-un peisaj perfect in apusul soarelui,pe malul marii.O melancolie profunda se naste in interiorul meu,gandurile se pierd insufletite pe foaia alba,patata de cateva lacrimi grele de cuvintele care le definesc perfect,intreaga mea fiinta viseaza departe de lumea plina de ,,impuritati'' pe care cu totii suntem nevoiti sa o acceptam in mare parte.
           In fine:    
                     ,,Sunt tot ce-as fi vrut sa fiu
                      Am aflat tot  ce-am vrut sa stiu                                                                                             
                      Am lumea toata dar ceva imi lipseste.''  
                                                                                                                                                   
           Totusi ultimul lucru care mi-l doresc e schimbare.Simt ca pot controla totul,dar de fapt nu pot controla nimic!Emotii puternice imi invaluie sufletul in boarea usoara si calda care ma rasfata in dimineata tarzie a lunii decembrie.Simt cum totul se prabuseste in jurul meu.Trag incet si fara speranta draperia pentru a privi spectacolul fulgilor de nea ce se lasa admirati de imensitatea si melancolia ochilor mei albastri tacuti.
            Si ninge,ninge atat de incet,incat simt pe buze dulceata iubirii acelea tarzii,ascunsa undeva departe,poate prea departe,si de aceea nu o voi gasi prea curand.

            Iarna...este cand totul devine atat de trist si nesemnificativ incat lacrimile indurerate si sentimentele contradictorii racesc pana ingheata.Mi-am dat seama ca exista doua lucruri care ma impiedica sa-mi realizez visele:
- Gandul ca ele sunt imposibile 
- Ideea de a le vedea transformandu-se in ceva posibil,printr-o transformare brusca a rotii norocului,atunci cand ma astept mai putin.Schimbarea nu se instaleaza in gandirea si credinta fiintei umane pentru ca in acest moment apare spaima de un drum caruia nu-i cunosti ,,destinatia'',de o viata cu provocari necunoscute,de posibilitatea ca lucrurile cu care suntem obisnuiti sa dispara pentru totdeauna. 
              ,,Oamenii vor sa schimbe totul,dar in acelasi timp ar dori ca totul sa ramana la fel.''
Imi doresc schimbare,insa nu-mi voi putea indeplini aceasta doarinta fiindca nu mi-am adunat din colturile sufletului si a mintii mele puterea si vointa de a adopta aceasta decizie.




P.S. SCHIMBARE-dorinta inaltatoare ce desavarseste personalitatea fiintei umane.


                            ,,Cu cat exista mai multa schimbare,cu atat viata este mai abundenta.O viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari clipa de clipa.''
                                    (Articol realizat pe parcursul lecturii:,,Diavolul si Domnisoara Prym''
                                                                                                        P.Coelho)
                                                                                                                  

Colectie de sentimente

            Fum de tigara...Se imprastie incet,imi atinge parul despicat,apoi buzele uscate,apoi ochii umezi,imi mangaie fata,imi provoaca o relaxare vitala pe care nu am mai simtit-o demult.Am ochii rosii de acest fum teribil care constituie ,,supradoza de viata'' si gura uscata de urma pierduta mult prea devreme a efectului provocat de alcool.

             Se scurge pe sub piele,imi gadila venele,aluneca pe gat un dor nebun,a carui inima bate mai tare ca ieri,mai repede ca astazi,mai incet decat maine,dar care imi creeaza o senzatie de ameteala profunda ce se rasfrange peste intregul meu corp.Simt cum lucrurile din camera:mobila,carti,veioza ce a amutit pe tablia noptierei se apropie de fata mea,incerc sa le indepartez,dar ma simt strivita sub o gramada de lucruri inutile care sunt materializate,dar baza pe care se fondeaza constituie SENTIMENTE!Am adunat in intreaga mea calatorie,prin aceasta viata o colectie de sentimente pe care acum le gasesc inutile.Am pastrat doar strictul necesar pentru supravietuire.Multe insa le-am inlaturat din preajma fiintei mele:Ura,Frica,Tristete,Suferinta,Razbunare,Pesimism,Disperare,Plictiseala,
Vinovatie nu le mai cunosc sensul.Stiu insa ca in trecut au facut parte din mine insa acum mi-am impus sa le ascund sau sa le arunc pe fereastra.Un ultim mesaj pentru persoanele care imi vor intalni sentimentele,se vor impiedica de ele,sentimente pe care eu am ales sa le fac uitate:,,Ce semeni,aia culegi!Si nu inteleg cum de anumite persoane se poarta urat,dar asteapta respect si iubire.Cu care drept?Cu care curaj sa ranesti si sa astepti iertare?Ai gresit?Invata sa imi arati ca iti pare rau,fiindca aceste simboluri numite cuvinte zbor,se pierd...iar eu raman cu mainile goale.''
                 Imi voi ascunde aceste sentimente nocive,intr-o cutie pe care o voi incuia cu un lacat.
Voi lasa acest cufar innegrit de suferinta vremurilor trecute,ingreunat de amintiri dureroase,pe care am ales sa il acopar cu sentimente vesele,sa se sufoce sub fumul prafului,fara cea mai mica teama in acea celula pentru TOTDEAUNA.

               

Liniste,va rog!

           Este intuneric.Ma simt pierduta in imensitatea definitorie a camerei mele,ratacind in labirintul necunoscut in care sunt constransa de o putere fantastica care nu doreste sa ma elibereze in linistea si banalitatea,,zilelor mele''.Ratiunea se zbate intr-o nota de luciditate,clara,simetrica,regasindu-se in amintirile perfecte ale trecutului.
             Privesc nedumerita forma picaturilor de ploaie ce ,,alearga'' grabite,ametite de frigul de afara .Se adapostesc timide pe fereastra camerei mele,acoperita de cenusa fina-neagra, suferinta a sufletului inchis in capsula singuratatii.;se lasa privite doar de ochii mei calzi si linistiti in noaptea adanca de noiembrie.
              Memoria mea isi aminteste sa asculte fiecare picatura de ploaie,sa o priveasca;aceasta sopteste secrete degeaba,innebunite cautand pe cineva sa le auda povestea lor inainte ca ele sa ,,strapunga'' cu hotararea lor pamantul...
               Aminteste-ti sa asculti ploaia...

            Este pre multa tristete in camera asta stramta,pavata de culori contrastante-luminata foarte slab,doar de lumina lunii.De aceea pasesc in intunericul moale si fara vise de afara ,imi infig pasii apasati in asfaltul rece,ud,monoton,tacut.Abreviez visele,comprim trecutul si continui sa-mi plimb trupul trecator prin aer.
               Din cand in cand arunc un zambet si-mi las fiinta prabusita-n mal,apoi continui sa inaintez.Ma uit inapoi cu dezgust si caut debusolata sa ma agat de o ultima frantura ce m-ar putea tine treaza de aceasta epava,de acest oras.Intreaga mea vointa s-a risipit in timp si nu mai are puterea sa-mi pulseze in vene adrenalina necesara unui ultim tipat,regret de durere pentru pierderea a tot ceea ce am avut.Nu ma simt nici rau,nici bine,incerc sa-mi abtin ,,excesul de sentimente''care l-am folosit demult pentru a-mi ascunde neputinta.
                 Neputinta de a rosti cuvinte simple,care ascundeau sentimente profunde.Au existat cuvinte nerostite care le-am ingropat pentru totdeauna in cripta amintirilor trecute si din cauza carora nu mai vreau sa sufar.Ceasul arata 9:14,iar ochii mei negri obositi si incercanati refuza sa se linisteasca si se razbuna pe mine pentru tot ce imi e dat sa vad...sa simt,sa ating...
Simturile imi sunt amortite,precum o sezatie de anestezie totala.Nu sunt fericita,dar ma bucur ca nu sufar.Este palcut,este comod,este dureros.Ratiunea mea dobandeste o clipa de luciditate:Amintirile o ajuta sa decida corect.Nu v-a mai suferi;a decis asta.Lasa fericirea sa gaseasca drumul catre fiinta ei.EA nu va mai fi trista,nu incepand de astazi!
                   Iubesc si sufar,zambesc si plang,sper si-mi pierd speranta,doresc si lupt...toate acestea fac parte din mine ...toate ma definesc,ma maturizeaza,si-mi dau puterea sa merg mai departe.

                  Ma intorc,indreptandu-ma catre camera mea.Simt ca am nevoie de singuratate,si un somn chinuit. LINISTE,VA ROG!